Pelinul este o plantă amară, ușor de găsit, folosită tradițional pentru efecte de liniștire și pentru susținerea digestiei. În practicile populare, este asociat cu reglarea apetitului și cu stări precum balonarea sau disconfortul gastric. De asemenea, este întâlnit în recomandări pentru tulburări ale vezicii biliare și ale ficatului.
De ce este apreciat pelinul
Intern, preparatele din pelin sunt folosite ca adjuvant în indigestie, atonie intestinală, gastrită, dureri de stomac, tulburări hepatice, balonare repetată, menstruație neregulată, febră și lipsa poftei de mâncare. Ceaiul a fost utilizat în trecut împotriva paraziților intestinali, iar astăzi rămâne prezent în scheme tradiționale pentru ficat și vezica biliară.
Extern, tinctura de pelin se aplică pe răni care se vindecă greu, pe ulcerații, pete cutanate sau mușcături de insecte, valorificând proprietățile sale antiseptice.
În sfera intimă, infuziile sunt utilizate pentru igiena locală și pentru reducerea secrețiilor anormale, a mâncărimilor și usturimilor. Se poate face toaleta zilnică, seara, timp de 14 zile, cu o infuzie din două linguri de plantă la un litru de apă, la care se adaugă o linguriță de bicarbonat. Acest demers se poate realiza în paralel cu tratamentul indicat de medicul ginecolog. Nu este recomandat gravidelor și mamelor care alăptează.
Cum se utilizează — forme și doze
Ceai (infuzie): se pune o linguriță cu vârf de pelin la o cană (aprox. 250 ml) de apă clocotită, se lasă circa 30 de secunde și se strecoară. Se pot consuma zilnic cel mult trei căni. Pentru miros neplăcut al gurii, se recomandă gargară cu infuzie din frunze.
Tinctură: în ~100 ml alcool de 70° se adaugă patru linguri de plantă; se lasă 7 zile la macerat. Administrare uzuală: de trei ori pe zi, câte 8–10 picături, la nevoie. Extern, tinctura se aplică pe zonele afectate.
Pulbere: un vârf de cuțit de pulbere de pelin poate fi utilizat ca adjuvant în afecțiuni hepatice.
Băi: un pumn de plantă la 2 litri de apă clocotită; după 10 minute, lichidul se folosește local pe răni purulente, de mai multe ori pe zi.
Ulei volatil: este menționat pentru stimularea sistemului nervos central și pentru susținerea activității cardiace.
Igienă intimă: pentru efectul antiseptic, se spală zona de trei ori pe zi cu fiertură de pelin când există răni purulente. În majoritatea afecțiunilor specifice femeilor, planta se folosește sub formă de ceai, cu excepția perioadei de sarcină și alăptare.
Contraindicații majore: pelinul nu se administrează femeilor însărcinate (risc de avort spontan) și nu se recomandă în alăptare. Este contraindicat persoanelor cu afecțiuni ale sistemului nervos, celor foarte slăbite și pacienților cu infecții intestinale acute.
Atenție: abuzul de pelin poate provoca tulburări psihice, pierderi de memorie, greață și tremurături. Curele pe bază de pelin nu depășesc două săptămâni.
Important: informațiile au scop orientativ și nu înlocuiesc sfatul medical. Pentru diagnostic și tratament, adresați-vă unui medic sau fitoterapeut.
Dincolo de uzul medicinal, planta are o istorie interesantă: călugării medievali adăugau pelin în cerneală pentru a descuraja șoarecii să roadă manuscrisele. În Germania și Austria s-a preparat cândva lichior de pelin, retras ulterior din cauza efectului de obișnuință, iar în Italia, vinurile amare cu cantități mici de substanțe amare sunt apreciate pentru stimularea apetitului.
