Guvernul a decis prelungirea programului de ajutor pentru plata facturilor la electricitate destinat persoanelor vulnerabile. Potrivit unui anunț făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, voucherele de energie vor fi acordate până la data de 31 decembrie 2026, măsura fiind menită să ofere stabilitate familiilor cu venituri scăzute.
În prezent, peste 710.000 de cetățeni beneficiază deja de acest sprijin financiar. Ministrul a explicat, într-o postare pe Facebook, că eligibilitatea rămâne deschisă pentru noi solicitanți. „Continuăm acordarea voucherelor de energie. Peste 710.000 de români primesc deja acest sprijin, iar măsura merge mai departe până la finalul lui 2026. Cei care au nevoie şi îndeplinesc condiţiile pot depune în continuare cereri pentru a beneficia de acest ajutor. Într-o perioadă grea, trebuie să-i sprijinim cât mai mult pe cei vulnerabili”, a declarat Florin Manole.
Conform datelor furnizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) și citate de redactia.ro, cadrul legal pentru acest ajutor este stabilit prin OUG nr. 35/2025. Până acum, prin aplicația EPIDS au fost procesate peste un milion de solicitări, dintre care 724.847 au fost admise.
„Până în prezent, în aplicaţia EPIDS au fost înregistrate un număr total de 1.016.852 cereri pentru acordarea tichetului electronic de energie, dintre care 724.847 au fost declarate eligibile, în conformitate cu condiţiile de eligibilitate prevăzute de OUG nr. 35/2025. Datele evidenţiază interesul constant pentru această măsură de sprijin şi necesitatea menţinerii protecţiei acordate gospodăriilor vulnerabile”, au transmis oficialii ANPIS.
Din punct de vedere financiar, bugetul alocat până în februarie 2026 a depășit suma de 197,6 milioane de lei. Ajutorul propriu-zis constă într-un tichet electronic lunar, în valoare de 50 de lei, utilizabil doar pentru decontarea facturilor la electricitate. „Sprijinul constă în acordarea unui tichet electronic de energie în valoare de 50 lei lunar, sumă care poate fi utilizată exclusiv pentru plata facturilor de energie electrică aferente locului de consum declarat”, se precizează în comunicatul instituției.
Cetățenii care se încadrează în criteriile de venit pot depune cererile atât online, prin platforma EPIDS, cât și fizic, la primării sau oficii poștale. Autoritățile recomandă prudență maximă la completarea formularelor, deoarece datele eronate pot duce la respingerea automată a dosarului, iar cererile deja trimise nu mai pot fi editate.
ANPIS subliniază că „veniturile înregistrate la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi la Casa Naţională de Pensii Publice nu se completează în cerere, acestea fiind verificate automat”. În cazul în care un solicitant identifică greșeli după transmitere, singura soluție este anularea primei cereri și înregistrarea uneia noi cu informațiile corecte.


