COINCIDENȚĂ incredibilă! Andra și Cătălin Măruță s-au întâlnit pe neașteptate cu…

Andra și Cătălin Măruță au ales să petreacă sărbătorile pascale din acest an într-un cadru de familie, la Brașov. Alături de cei doi copii ai lor, David și Eva, aceștia s-au relaxat împreună cu rudele cântăreței, însă vacanța a luat o turnură neașteptată în a doua zi de Paște.

După plecarea din Brașov, familia s-a îndreptat spre județul Hunedoara, unde artista a vizitat pentru prima dată în viață Mănăstirea Prislop, locul unde se află mormântul părintelui Arsenie Boca. Odată ajunși la destinație, aceștia au avut parte de o coincidență remarcabilă: s-au întâlnit acolo, fără nicio planificare, cu familia lui Cătălin Măruță venită din Târgu Jiu.

„Sunt momente pe care nu le poți planifica… doar le trăiești. De Paște, fără să ne vorbim, fără să stabilim nimic, am ajuns fiecare pe drumul lui la Mănăstirea Prislop, la Sfântul Arsenie Boca. Noi veneam din Brașov, mama din Târgu Jiu… și, cumva, ne-am întâlnit acolo. Toți. În același timp. N-a fost o întâlnire programată. A fost una simțită. Ca și cum ne-a chemat același gând, aceeași liniște, aceeași nevoie de a fi împreună. Și când ne-am văzut… n-a mai fost nevoie de cuvinte”, a povestit Cătălin Măruță, conform relatărilor din spațiul public.

Prezentatorul TV a subliniat profunzimea acestui moment neașteptat, considerând că astfel de întâmplări demonstrează tăria legăturilor de familie: „Sunt momente rare, în care îți dai seama cât de puternică e legătura dintre noi. Și cât de frumos lucrează, uneori, lucrurile fără să le forțezi. De suflet”.

Andra și Cătălin Măruță formează un cuplu de aproape 18 ani, fiind una dintre cele mai apreciate familii din showbiz-ul românesc. Recent, realizatorul TV a vorbit deschis despre relația cu soția sa, evidențiind rolul esențial pe care aceasta îl joacă în echilibrul său personal și profesional.

Cătălin a descris-o pe Andra ca fiind o persoană care îmbină disciplina riguroasă cu o sensibilitate aparte: „Am descoperit la Andra o forță incredibilă, care nu se vede întotdeauna din exterior. Oamenii aud vocea ei, văd zâmbetul, simt energia. Dar în spatele lor este o disciplină uriașă, o sensibilitate care m-a surprins și pe mine de multe ori și un fel de a iubi… complet și fără jumătăți de măsură”.

Acesta a adăugat că soția sa reușește să rămână ancorată în valorile familiei, în ciuda programului încărcat și a succesului profesional: „Ea e genul de om care se dă pe sine 100% în tot ce face. Și știi ce mai e impresionant? Că, indiferent de câte lucruri are în spate, tot găsește loc în inima ei pentru grijă, pentru empatie, pentru familie. E o combinație rară: puternică și delicată în același timp. Asta am descoperit de-a lungul anilor: un om mult mai profund decât ”imaginea”, un om care simte enorm, care trăiește intens și care are una bunătate reală, neafectată. Acum, serios, ea e soția mea și e normal să cred asta, dar eu chiar CRED asta: Andra e un om minunat înainte de orice. Iar eu sunt norocos (râde)”.

Rolul de critic constructiv în relație
Pe lângă sprijinul emoțional, Cătălin Măruță a punctat faptul că Andra este și cel mai onest critic al său, lucru care îl ajută să evolueze constant.

„Da, Andra este cel mai sincer critic al meu. Și știi ceva? E exact ce-mi trebuie. Onestitatea ei mă ține într-un echilibru pe care nu cred că l-ar putea oferi altcineva. Ea nu-mi spune niciodată ceva ca să mă flateze, ci ca să mă ajute să fiu mai bun, să mă văd clar, așa cum sunt, fără filtre. Când îmi spune: ‘Aici ai fost prea grăbit’ sau ‘Aici ai transmis fix ce trebuia’, știu că vine dintr-un loc curat și cald. Nu ne jucăm de-a ‘plăcutul’”, a explicat prezentatorul.

În final, acesta a menționat că modul în care Andra alege să comunice aceste observații este cel care face diferența în relația lor: „Dar, foarte important: are un fel al ei de a spune lucrurile, unul care dezamorsează orice tensiune. Simt iubire în spatele cuvintelor ei. Asta e toată treaba cu toată critica ce e cu adevărat constructivă: să o simți că vine din grijă, din dorință de bine, nu din frustrare, furie, nervi sau gelozii”.

Dacă ți-a plăcut, distribuie postarea:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *