La o săptămână după dispariția lui Mircea Lucescu, nepotul său, Matei, a vorbit deschis despre durerea familiei și despre felul în care comunitatea i-a fost alături. Dincolo de imaginea legendarului antrenor, tânărul a rememorat omul de acasă, bunicul care i-a modelat copilăria alături de bunica sa.
Mărturia nepotului după înmormântare
Matei a subliniat că momentele petrecute la priveghi și înmormântare au adus laolaltă sute de oameni, iar sprijinul primit a contat enorm. Organizarea, implicarea apropiaților și mulțimea prezentă au lăsat urme puternice în amintirea familiei.
„Toți am fost impresionați cu adevărat de oamenii care au venit la priveghi, de amploarea evenimentului, de cei care ne-au ajutat să organizăm înmormântarea, tot sprijinul pe care l-am avut în aceste momente grele”.
În același registru, el a vorbit despre rolul decisiv al bunicii, cea care a ținut ( vezi ultimele știri pe oi.ro ) familia unită în perioadele în care Mircea Lucescu era complet dedicat fotbalului. Educația culturală, excursiile și rigoarea de acasă au fost, spune Matei, moștenirea tăcută a acesteia.
„De noi s-a ocupat bunica, Mircea era ocupat cu fotbalul. Pot să vă zic sigur că ne-a dus în toate muzeele din Europa, sigur le-am văzut pe toate. Ea s-a ocupat să ne predea lucrurile pe care Mircea nu avea timp să le facă”.
Relația cu „Il Luce” a rămas pentru nepot una intimă, personală. În spatele performanțelor și trofeelor, tânărul a văzut mereu un om cald, atent, nu doar o figură emblematică a sportului românesc.
„Pentru mine a fost bunicul, doar așa l-am văzut, nu ca pe un antrenor de fotbal, nu ca pe un mare sportiv, ci doar ca fiind bunicul meu”.
Regrete și dorințe neîmplinite
Printre cele mai apăsătoare regrete ale lui Matei se află vizita pe care și-o promiseseră împreună la Muzeul Fotbalului din București. Era gândul de a parcurge, umăr la umăr, povestea unei cariere uriașe, văzută nu din fotografii, ci din obiecte păstrate cu grijă.
„Am tot vorbit să venim la Muzeul Fotbalului din București să vedem colecția împreună, a insistat să venim, dar n-am apucat. Sincer, e prima oară când o văd pe toată expusă. Fiind tricourile lui, el nu avea obișnuința să le scoată să se uite la ele. E prima oară și pentru mine când am ocazia să le văd pe toate expuse.”
Confruntat acum cu întreaga colecție, Matei spune că abia vede cu adevărat dimensiunea drumului parcurs de bunicul său. Tricouri, amintiri, cronologii – toate alcătuiesc o hartă vie a anilor petrecuți pe marginea terenului.
„Îmi dau seama cât de multe sunt de fapt, nici nu știam. E frumos și impresionant să vezi istoria și fizic, nu doar în imagini, să vezi că după fiecare meci au rămas niște amintiri, nu numai imagini. Le-au și pus în ordine cronologică, să treci cumva prin toată istoria lui”.
Dispariția lui Mircea Lucescu a lăsat un gol resimțit acut în familie, dar și o arhivă de momente care, privite azi, capătă altă greutate. Fiecare obiect expus reactivează un capitol, iar fiecare poveste rostită de cei dragi adaugă nuanțe omului din spatele trofeelor.
Expunerea cronologică a colecției – tricouri, fotografii, suveniruri – facilitează o parcurgere firească a etapelor carierei: de la debuturi la meciuri memorabile, o succesiune de repere care pot fi atinse, privite, simțite, dincolo de orice imagine statică.
