Am sunat la poliție după ce am auzit zgomote ciudate la fereastră, în jurul orei 3 dimineața. Totul a început brusc, fără niciun semn care să anunțe ce urma.
„Atunci… nu mai închideți,” a spus el, cu o voce joasă, schimbată brusc.
Reacția dispecerului m-a făcut să încremenesc. Țineam telefonul lipit de ureche și priveam spre geam. Perdeaua se mișca ușor, de parcă fusese atinsă. Afară era liniște totală.
„Domnule… e cineva la mine la geam,” am șoptit.
„Știu,” a răspuns dispecerul. „Vă rog să mergeți într-o cameră unde vă puteți încuia și să nu faceți zgomot.”
Am început să mă retrag spre dormitor, cu pași mici. Podeaua scârțâia la fiecare mișcare, ( vezi ultimele știri pe oi.ro ) iar inima îmi bătea puternic. În timp ce închideam ușa, am auzit un sunet clar, ca o zgârietură, chiar la fereastră.
Am rămas nemișcat.
„A intrat?” a întrebat dispecerul.
„Nu… dar încearcă,” am spus.
După câteva secunde de liniște, vocea de la telefon a revenit cu o informație neașteptată.
„Ascultați-mă foarte atent. Persoana care a sunat înainte… a spus exact același lucru ca dumneavoastră.”
Am simțit cum mă ia amețeala.
„Cum adică?” am întrebat.
„A spus că cineva umblă la geam. Dar apelul… a venit de la dumneavoastră.”
„Nu… nu se poate. Eu sunt singur în casă.”
În acel moment, zgomotul de la geam s-a oprit brusc. Liniștea care a urmat a fost și mai apăsătoare. Apoi am auzit un foșnet din spatele meu.
Din interiorul casei.
M-am întors încet. Dulapul era întredeschis. Eram sigur că îl închisesem.
„Domnule? Mai sunteți cu mine?” a spus dispecerul.
Nu am răspuns. M-am apropiat încet de dulap, am pus mâna pe ușă și am deschis-o brusc.
Nu era nimic înăuntru.
Doar hainele.
Am încercat să mă liniștesc, dar atunci am observat fereastra din dormitor. Era deschisă puțin, deși eram sigur că o închisesem.
Un curent rece a trecut prin cameră.
Telefonul a început să scoată un sunet ciudat. Din difuzor se auzea o respirație. Nu era a mea.
„Domnule,” a spus dispecerul. „Unitatea este la două minute de dumneavoastră. Ieșiți din casă imediat, dacă puteți, fără să treceți pe lângă ferestre.”
Am încercat să mă mișc, dar atunci am auzit o voce foarte aproape de mine.
„Ai sunat prea târziu…”
Am fugit fără să mă mai uit înapoi. Am ieșit din casă desculț și am rămas în curte până când au sosit polițiștii.
Au verificat fiecare cameră. După câteva minute, unul dintre ei a ieșit și mi-a spus:
„A fost cineva înăuntru. Nu mai e acum. Dar a fost.”
În casă au fost găsite urme de noroi, chiar sub fereastră. În bucătărie, telefonul fix era ridicat din suport.
Ultimul apel fusese format cu câteva minute înainte ca eu să sun.
Povestea este preluată de pe internet și nu ne asumăm veridiciatea acesteia
