Un deținut român condamnat la închisoare pe viață a încercat să evadeze din penitenciarul Bancali din Sassari, oraș situat pe insula Sardinia din Italia, după ce s-a cățărat pe o conductă de apă și a ajuns pe acoperiș.
Fuga sa a fost oprită rapid de agenții Poliției Penitenciare, informează publicația La Nuova Sardegna.
Tentativa de evadare a avut loc în cursul după-amiezii de joi, 30 aprilie 2026, în penitenciarul Bancali din Sassari.
Românul, aflat acolo în detenție pe viață, a reușit să se urce din zona destinată plimbării deținuților și să ajungă apoi pe acoperișul rotondei „San Sebastiano” în jurul orei 14:30.
Pentru a ajunge acolo, bărbatul s-a folosit de o conductă de apă, încercând să se îndepărteze de clădirea închisorii.
Agenții aflați în serviciu au dat imediat alarma, iar intervenția Poliției Penitenciare a blocat tentativa înainte ca deținutul român să poată fugi. Personalul a identificat o cale alternativă de acces din zona de deasupra halei MOF.
Doi agenți au reușit să ajungă în spatele bărbatului, iar cu sprijinul altor colegi l-au imobilizat și au împiedicat evadarea.
Sindicatul Autonom al Poliției Penitenciare, Sappe, a transmis că episodul s-a încheiat datorită reacției rapide a agenților. Antonio Cannas, delegat național pentru Sardinia, și Donato Capece, secretar general al Sappe, au declarat:
„Încă o dată trebuie subliniate profesionalismul, curajul și spiritul de serviciu ale bărbaților și femeilor din Poliția Penitenciară, care lucrează în condiții adesea dificile, dar garantează zilnic siguranța și legalitatea în instituțiile penitenciare.”


