Mașina neagră a frânat atât de brusc că pietrișul a sărit peste marginea drumului.
Cei trei bărbați au coborât fără grabă.
Nu păreau nervoși.
Asta i-a speriat pe polițiști mai mult decât orice.
Primul era înalt, cu părul cărunt și cămașa albă descheiată la gât. Al doilea ținea un dosar sub braț. Al treilea nici măcar nu s-a uitat la agenți la început. S-a dus direct spre bătrân.
— Domnule colonel, sunteți bine?
Tânărul polițist a încremenit.
— Colonel?…
Bătrânul și-a netezit încet mâneca.
— Încă sunt bine. Deși băiatul ăsta tocmai a distrus un document oficial și a amenințat un cetățean.
Agentul a încercat să râdă.
— Stați puțin… cred că e o neînțelegere.
Dar vocea îi tremura deja.
Bărbatul cu dosarul s-a apropiat calm de bucățile permisului și le-a fotografiat.
Apoi a ridicat telefonul colegului care filmase tot.
— Dați-mi dispozitivul.
— Nu aveți dreptul—
— Vă recomand să nu terminați propoziția asta, a spus rece celălalt.
Colegul a înmânat telefonul imediat.
Bătrânul s-a sprijinit ușor de capotă și i-a privit pe cei doi agenți fără urmă de satisfacție. Asta era partea cea mai ciudată.
Nu părea că se răzbună.
Părea doar dezamăgit.
— Știți ce e cel mai grav? a întrebat el calm. Nu că m-ați insultat. Nu că mi-ați rupt actele. Ci că erați convinși că nimeni nu o să vă oprească.
Tânărul polițist înghițea în sec.
— Domnule… eu…
— Acum cinci minute râdeai când mă numeai „nimeni”.
Bărbatul în cămașă albă s-a întors spre agenți.
— Legitimațiile și armele pe capotă. Acum.
— Dar cine sunteți voi?!
Celălalt a scos calm o insignă.
Direcția Generală Anticorupție.
Fața polițistului s-a golit instantaneu de culoare.
Colegul lui a făcut instinctiv un pas în spate.
Atunci bătrânul a oftat încet.
— În ultimele trei luni au fost depuse șapte plângeri pe sectorul vostru. Șoferi umiliți. Amenzi inventate. Bani luați fără proces-verbal.
Tânărul agent a început să vorbească repede:
— Nu e adevărat! Oamenii mint!
— Și eu mint? a întrebat bătrânul.
A urmat o liniște grea.
Abia atunci amărâtul de polițist a observat ceva.
Mașina bătrânului nu era chiar obișnuită.
Sub parbriz, aproape invizibil, era un ecuson vechi al Ministerului de Interne.
Iar pe bord stătea o fotografie îngălbenită cu un grup de ofițeri.
În centru era chiar bătrânul.
Mult mai tânăr.
În uniformă.
Decorat.
— Cine sunteți? a întrebat polițistul cu voce stinsă.
Bătrânul l-a privit lung.
— Omul care a condus academia unde ar fi trebuit să înveți ce înseamnă uniforma aia.
Polițistul aproape că s-a prăbușit.
Colegul lui și-a scos șapca încet, cu mâinile tremurând.
Agentul DGA a deschis dosarul.
— Avem deja suficiente înregistrări. Dar acum avem și distrugere de documente oficiale, intimidare și abuz în serviciu.
Tânărul polițist și-a întors privirea spre bătrân.
— Vă rog… eu… am greșit.
Bătrânul s-a uitat la el câteva secunde.
— Nu.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
