interstitialSlot = googletag.defineOutOfPageSlot(
'/23293390090/stirifaine.com/stirifaine.com_interstitial',
googletag.enums.OutOfPageFormat.INTERSTITIAL);
interstitialSlot.addService(googletag.pubads());
// Slot returns null if the page or device does not support interstitials.
//document.getElementById('link').style.display = 'block';
// Enable SRA and services.
googletag.pubads().enableSingleRequest();
googletag.pubads().set('page_url', 'stirifaine.com');
googletag.enableServices();
googletag.pubads().refresh([interstitialSlot]);
});
Ușa cafenelei s-a închis încet în urma lor, iar pentru câteva secunde s-a lăsat o liniște ciudată. Natalia și Ion purtau haine vechi, demodate, parcă luate de la second-hand. Ion avea o geacă rosă la coate, iar Natalia un palton subțire, prea mare pentru ea.
Privirile tuturor s-au îndreptat spre ei. Mama Anei, Elena, s-a ridicat imediat de la masă. Era o femeie simplă, cu mâinile muncite și privirea caldă.
— Bună ziua, bine ați venit! Poftiți, luați loc — a spus ea firesc, fără nicio urmă de judecată.
Tatăl Anei, Gheorghe, le-a strâns mâna cu putere, ca între oameni.— Ne bucurăm că ați venit. Important e că tinerii se iubesc.
Natalia a clipit surprinsă. Se aștepta la ironii, la priviri de sus, poate chiar la rușine. Dar în loc de asta, a primit un zâmbet sincer.
Ana stătea emoționată lângă Andrei. Când i-a văzut pe părinții lui, a simțit un nod în gât. Nu pentru hainele lor, ci pentru felul în care erau priviți de ceilalți clienți din cafenea.
— Mamă, tată… — a spus Andrei, ridicându-se — ea este Ana.
— O fată frumoasă — a murmurat Natalia, forțat.
Discuția a început stângaci. S-a vorbit despre vreme, despre drum, despre mâncare. Familia Anei a comandat cafea pentru toată lumea, fără să se uite la preț.
— Noi nu suntem oameni cu avere — a spus Gheorghe calm. — Dar ce-am avut, am muncit cinstit. Am crescut-o pe Ana cu frică de Dumnezeu și respect pentru oameni.
Natalia își frământa batista în mână. Simțea cum planul ei începea să scârțâie.
La un moment dat, ospătarul a venit cu nota. Gheorghe a scos din buzunar un portofel vechi și a numărat bancnotele de 50 de lei.
— Stați, plătim noi — a intervenit Ion.
— Nu, fiecare plătește partea lui. Așa e corect — a răspuns Gheorghe ferm.
Natalia a simțit cum i se încălzește fața. Nu asta trebuia să se întâmple.
După câteva minute, Ana s-a ridicat.— Vreau să vă arăt ceva — a spus ea.
I-a condus pe toți afară, în parcare. Acolo, sub un copac, era parcată o mașină nouă, strălucitoare.
— E a părinților mei — a spus Ana. — Tata a lucrat 20 de ani în construcții în Italia. Banii i-a pus deoparte, nu i-a aruncat pe haine sau pe laude. Casa noastră e modestă, dar fără datorii.
Ion a înghețat.— Cum adică…?
Gheorghe a zâmbit.— Avem economii. Avem și un teren. Iar pentru Ana am pus deoparte 40.000 de euro. Nu ca să cumpărăm oameni, ci ca să o ajutăm la început de drum.
Natalia a simțit cum i se taie picioarele.
Atunci, Ion a oftat adânc și a spus adevărul:— Ne-am îmbrăcat așa… ca să vedem cum sunteți.
A urmat o pauză grea. Elena s-a uitat lung la ei, apoi a spus liniștit:— Omul nu se vede după haine. Dar după fapte, da.
Natalia a lăsat capul în jos. Pentru prima dată, i-a fost rușine.
— Ana… iartă-mă — a spus ea încet. — Am judecat fără să cunosc.
Ana s-a apropiat și i-a luat mâna.— Important e ce facem de acum înainte.
Nunta a avut loc câteva luni mai târziu, la căminul cultural din sat. Mese simple, muzică populară, rude vesele. Natalia a dansat până dimineață, iar la final a spus tuturor:— Am câștigat nu doar o noră, ci o lecție de viață.
