Fostul președinte al Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, lansează un mesaj tranșant în cazul lui Dominic Fritz, susținând că demersul acestuia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu ar avea șanse reale de succes în privința anulării deciziei definitive a instanței supreme.
Într-o intervenție publică, Horia Georgescu a afirmat că speța în care este implicat primarul Timișoarei este una clasică de conflict de interese și că soluția dată de Înalta Curte era previzibilă încă de la început.
El a explicat că, în opinia sa, o eventuală sesizare la CEDO nu ar viza fondul cauzei, ci doar eventuale aspecte procedurale legate de respectarea drepturilor în timpul anchetei și al procesului. Din acest motiv, fostul șef al ANI consideră că o astfel de cale juridică nu ar putea produce efecte concrete asupra hotărârii definitive.
„Eu cred că acest caz este un caz clasic de conflict de interes. Nu avem ce să discutăm. Am spus-o de acum 2 ani că acest dosar va avea finalitatea pe care a avut-o în Înalta Curte”, a explicat acesta.

Fost șef ANI demontează strategia CEDO
Horia Georgescu a mai susținut că decizia instanței nu îl va mai lăsa pe Dominic Fritz eligibil pentru a candida la alegerile viitoare, deși nu exclude posibilitatea ocupării unor funcții prin numire.
„E o păcăleală pentru că ea nu va avea niciun efect juridic. Nici direct, nici indirect.
Domnul Fritz nu va mai putea să candideze. El nu va putea să candideze la alegerile din 2028. Poate să fie numit într-o funcție. El va putea fi numit”, a conchis fostul președinte ANI.

În același timp, el a afirmat că actualul caz ar putea rămâne strict în zona administrativă, dar nu exclude ca situația să fie reevaluată și din perspectivă penală, în funcție de evoluția anchetelor.
De cealaltă parte, Dominic Fritz a anunțat că va contesta decizia la CEDO, susținând că sancțiunea este disproporționată și că își va continua mandatul primit de la alegători și sprijinul politic intern din cadrul USR.
Instanța supremă a menținut concluziile ANI privind un posibil conflict de interese legat de semnarea unor documente administrative în care era implicat un membru al USR care îi finanțase anterior campania electorală.