Boutoutaou a sosit vineri în România pentru vizita medicală, iar seara a fost prezent în Ghencea, unde a asistat la FCSB – FC Argeș 2-0.
FCSB a plătit 1.350.000 de euro pentru Aymen Boutoutaou
După meci, Gigi Becali a dezvăluit că a plătit 1.350.000 de euro pentru transferul lui Boutoutaou. O sumă mai mare decât cea vehiculată inițial în presa franceză, însă justificată de dorința foarte mare a lui Mihai Stoica de a-l aduce în România pe fotbalistul care a jucat până acum doar în ligile inferioare din Franța.
Gigi Becali a explicat că Boutoutaou va încasa și un salariu consistent, care, cu tot cu bonusuri, ar putea ajunge la 700.000 de euro anual.
„MM era disperat, zicea că e cel mai bun străin din România. I-am zis să se ducă să-l ia. A negociat aproape o lună, a căzut, iar a revenit, a căzut, iar a revenit. Le-am zis să-i facă toate poftele și asta e. Ne-a costat cam 1.350.000 de euro. Cu prime, cu tot, ajunge la 600.000-700.000 de euro, dar nu știu exact.
I-am zis să facă ce vrea și să-l ia. Când spune un colaborator care știe fotbal, mai ales că MM nu spune niciodată de cineva că e bun… dar el a spus de ăsta că e foarte, foarte, foarte bun. Când am auzit asta, am zis că dau oricât pe el”, a spus Gigi Becali, la Prima Sport.
Unde va juca Aymen Boutoutaou la FCSB
Omul de afaceri a explicat și în ce poziții ar urma să fie folosit Boutoutaou la FCSB.
„Joacă număr 10, joacă atacant, joacă trei posturi. Părerea mea e că în campionat avem nevoie de jucători mai driblangii.
David Miculescu e bun în cupele europene pentru că e puternic, iar în campionat să jucăm cu el (n.r – Boutoutaou) atacant dreapta. În meciurile europene să joace el număr 10. Iar în stânga poate Octavian Popescu”, a mai spus Gigi Becali.
Cine este Aymen Boutoutaou, noul jucător de la FCSB
Până acum, Aymen Boutoutaou a jucat exclusiv în Franța, în ligile inferioare. La vârsta de 13 ani a ajuns în academia lui Valenciennes FC, iar în 2020 a fost promovat la prima echipă, în tricoul căreia a strâns 128 de meciuri, 17 goluri și 5 pase decisive. Vara trecută a semnat cu Sochaux din postura de jucător liber de contract.
În sezonul trecut a jucat în 37 de partide, a marcat 13 goluri și a oferit 6 pase decisive, iar în această vară a început cantonamentul de vară cu Sochaux, reușind inclusiv să înscrie într-un amical cu Zurich.
Fost internațional de juniori al Algeriei, Boutoutaou măsoară 1,74m, este cotat de Transfermarkt la 800.000 de euro și poate evolua pe toate pozițiile din spatele vârfului.


