Un bărbat din Italia, încadrat din 2018 ca având orbire totală, este acuzat că a încasat pe nedrept ajutor social, deși conducea, își reînnoise permisul auto și ceruse recent autorizație pentru port armă în scop sportiv.
Autoritățile au pus sub sechestru preventiv pe o sumă de peste 104.000 de euro, scrie Frosinone Today.
Cazul a fost descoperit de personalul Gărzii Financiare din Colleferro, împreună cu Poliția Locală a unei comune aflate la sud de Castelli Romani, în zona Lepina, sub coordonarea Parchetului din Velletri.
Suspiciunile au apărut după ce bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a cerut Poliției Locale eliberarea unui permis special pentru persoane cu dizabilități, destinat afișării pe mașină. Documentul urma să îi faciliteze deplasările, deși, în mod normal, o persoană nevăzătoare ar avea nevoie de însoțitor.
La scurt timp după solicitare, același bărbat i-a contactat pe agenții Poliției Locale pentru a reclama presupuse abateri comise de alți șoferi.
În timpul discuției, anchetatorii au remarcat un detaliu care a atras imediat atenția: acesta descria încălcările rutiere pe care susținea că le vedea personal, în timp ce se afla la volan.
Verificările ulterioare au întărit suspiciunea că permisul pentru persoane cu dizabilități urma să fie folosit direct de solicitant, nu de un eventual însoțitor.
Filajele și investigațiile făcute de Garda Financiară și Poliția Locală au arătat că bărbatul se deplasa fără ajutor, traversa strada singur și conducea autovehicule.
Anchetatorii au constatat apoi că situația declarată oficial nu corespundea realității. Deși figura ca persoană cu orbire totală, bărbatul își reînnoise permisul de conducere în 2020, fără nicio restricție medicală, iar în 2024 depusese o cerere oficială pentru obținerea autorizației de port armă.
După excluderea afecțiunii invocate, bărbatul a fost denunțat la Parchet pentru înșelăciune agravată în vederea obținerii de fonduri publice.
Judecătorul pentru investigații preliminare de la Tribunalul din Velletri a dispus sechestrul preventiv asupra sumelor considerate încasate necuvenit din 2018 până în prezent.
Măsura, executată de Garda Financiară, vizează confiscarea a peste 104.000 de euro, bani pe care autoritățile îi consideră prestații primite fără drept.


