O biserică a fost CUPRINSĂ de FLĂCĂRI din cauza unor lucrări de…

Un incendiu puternic a izbucnit la o biserică aflată în construcție în localitatea Șurdești, județul Maramureș. Echipele de intervenție au fost mobilizate de urgență pentru a stinge flăcările care au cuprins edificiul.

Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost trimise inițial patru autospeciale de stingere și o autoplatformă destinată intervențiilor și salvărilor de la înălțime. Ulterior, din cauza amplorii incendiului, forțele au fost suplimentate cu încă trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Cauza probabilă a incendiului
Conform informațiilor oferite de localnici, lăcașul de cult nu face parte din patrimoniul UNESCO, fiind o construcție nouă. Aceștia au explicat că focul ar fi pornit de la o serie de lucrări tehnice efectuate în cursul zilei de ieri.

”Biserica este in constructie, ieri s-a lucrat la montarea cadrelor pentru clopote, s-au facut lucrări de sudura si din cauza unor scantei care au ars mocnit, a izbucnit incediul azi”, au precizat martorii pentru ziaruldemaramures.ro.

În acest moment, intervenția pompierilor este în plină desfășurare pentru localizarea și lichidarea tuturor focarelor.

Dacă ți-a plăcut, distribuie postarea:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *