TRAGEDIE pe DN6! Un tânăr de 28 de ani a MURIT după un impact frontal cu un TIR

TRAGEDIE pe DN6! Un tânăr de 28 de ani a MURIT după un impact frontal cu un TIR

Un tânăr de 28 de ani a murit într-un accident produs în jurul orei 12:30, pe DN6, la ieșirea din localitatea Jupa, din municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin. Potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene, accidentul a avut loc la kilometrul 461 și a implicat un autoturism cu remorcă și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă.

Din primele verificări efectuate de IPJ Caraș-Severin, tânărul conducea autoturismul din direcția Lugoj către Caransebeș când ar fi pierdut controlul direcției și ar fi pătruns pe sensul opus. Acolo, mașina s-ar fi ciocnit frontal cu un TIR condus de un bărbat de 52 de ani, de cetățenie bulgară.

Șoferul autoturismului nu a mai putut fi salvat. Conducătorul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Circulația pe DN6 a fost complet blocată timp de mai multe ore în urma accidentului. Autoritățile au anunțat reluarea traficului în condiții normale în jurul orei 15:20.

Distribuie postarea:

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *