Autorităţile aeronautice din Pakistan au anunţat că se desfăşoară o operaţiune de căutare, după ce un avion de marfă cu cinci membri ai echipajului la bord a dispărut în largul coastei oraşului Karachi, situat în extremitatea sudică a ţării.
Boeingul 737 a coborât rapid şi a pierdut contactul cu controlorii de trafic aerian marţi, la ora 21:21, ora locală (16:21 GMT), a declarat autoritatea aeroportuară din Pakistan, potrivit BC, preluat de News.ro. Avionul se îndrepta spre Karachi din Sharjah, în Emiratele Arabe Unite.
Acesta semnalase o problemă la sistemul de navigaţie cu câteva minute înainte de coborâre, a precizat autoritatea aeroportuară.
Avionul era operat de K2 Airways, o companie aeriană privată de transport de marfă cu sediul în Karachi. Compania a fost înfiinţată în 2018, potrivit site-ului său web.
Într-o declaraţie emisă miercuri, K2 Airways a identificat cei cinci membri ai echipajului aflaţi la bordul aeronavei şi a afirmat că „cooperează pe deplin cu Autoritatea Aviaţiei Civile din Pakistan şi cu alte agenţii guvernamentale”.
„Continuăm să ne rugăm cu ardoare pentru siguranţa colegilor noştri”, se menţionează în declaraţie.
Conform datelor preliminare furnizate de Flightradar24, o platformă de urmărire a zborurilor, avionul a înregistrat o fluctuaţie bruscă a altitudinii înainte de a începe o coborâre abruptă.
Diverse agenţii, inclusiv Marina şi Forţele Aeriene, au fost mobilizate pentru a căuta avionul dispărut, a declarat autoritatea aeroportuară.
Ultimul incident aviatic major din Pakistan a implicat un zbor intern de pasageri în 2020. În acel incident, un avion al companiei Pakistan International Airlines s-a prăbuşit în timp ce se apropia de aeroportul din Karachi, ucigând 97 dintre cei 99 de pasageri aflaţi la bord.
Editor : B.P.


