ULTIMA ORĂ! S-a aflat adevărata cauza a decesului fostului selecționer, Mircea Lucescu

Inițial, s-a spus despre internările repetate la Spitalul Universitar că ar fi fost cauzate de o simplă răceală. Ulterior, Federația Română de Fotbal a oferit o altă explicație, invocând existența unui furuncul.

În contextul în care meciul cu Turcia se apropia, situația de sănătate a lui a fostului antrenor părea mult mai serioasă

decât se lăsa să se înțeleagă oficial.În cadrul unei emisiuni la Digi Sport, prezentatorul Radu Naum a afirmat că Mircea

Lucescu fusese diagnosticat încă din luna ianuarie cu leucemie, o formă de cancer al sângelui. Potrivit acestuia, ar fi existat un efort coordonat pentru a ține boala departe de ochii publicului.

„Mircea Lucescu nu a murit dintr-odată, din tot ce știm. El a fost diagnosticat. Va trebui la un moment dat să spunem adevărul.

Știm cu toții ce diagnostic a avut. În ianuarie știm noi că a fost diagnosticat cu o formă de leucemie, care a fost ascunsă permanent, inclusiv de presă.

Eu cred că la un moment dat merită făcută o discuție, dacă vrem să fim sinceri. Dacă vrem să rămânem doar în zona asta strălucitoare și nu tratăm niciodată umbrele care sunt în mijlocul nostru, s-ar putea să repetăm umbrele astea.

A fost o operațiune de acoperire colosală, și cu voia lui, trebuie să o spunem, a stării extrem de complicate a lui”, a spus Radu Naum, la Fotbal Club, de la Digi Sport.

Dacă ți-a plăcut, distribuie postarea:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *