Radu avea 34 de ani când mătușa lui, Ecaterina, sora mai mică a mamei sale, a murit la 81 de ani, fără copii și fără alți moștenitori apropiați. Fiind singura rudă dispusă să se ocupe de casa ei din Sibiu, Radu s-a trezit, într-un weekend ploios de primăvară, cotrobăind prin podul plin de cutii vechi, mobilă și amintiri adunate de-o viață.
Printre lucruri fără valoare, a găsit o cutie metalică de biscuiți, ruginită pe margini, legată cu o sfoară. Înăuntru erau zeci de scrisori, unele îngălbenite, scrise de mână, cu un scris ordonat și rotund.
Primele câteva erau scrisori obișnuite, între surori, despre lucruri mărunte: rețete, vecini, bani împrumutați. Dar pe măsură ce Radu a continuat să le citească, așezat pe o ladă veche de lemn, tonul lor s-a schimbat.
O soră despre care nimeni nu vorbea
Într-o scrisoare datată cu aproape șaizeci de ani în urmă, mătușa Ecaterina scria mamei lui Radu despre „fetița pe care am dus-o la mănăstire, așa cum am promis, ca să n-o afle nimeni”.
Radu a crezut inițial că e vorba despre o cunoștință. Dar, citind mai departe, a înțeles că scrisoarea vorbea despre propria familie: mama lui, pe atunci foarte tânără și nemăritată, născuse o fată, iar copila fusese dată spre creștere unei mănăstiri din apropiere de Brașov, cu ajutorul discret al mătușii Ecaterina.
Fusese o vreme în care o naștere în afara căsătoriei putea aduce rușine întregii familii, iar bunicii lui Radu, oameni foarte tradiționaliști, nu ar fi acceptat niciodată o astfel de situație. Așa că cele două surori păstraseră secretul ani la rând, comunicând doar prin scrisori.
Radu nu auzise niciodată de existența unei mătuși în plus, o soră mai mare pe care mama lui nu i-o pomenise vreodată. Nici măcar tatăl lui nu părea să știe.
O întâlnire pe care nimeni nu o aștepta
După câteva săptămâni în care nu s-a putut gândi la altceva, Radu a decis să afle mai multe. A contactat mănăstirea menționată în scrisori și, cu ajutorul unei călugărițe în vârstă care păstra registrele vechi, a reușit să dea de urma femeii: se numea Ana, avea acum 63 de ani, fusese crescută de o familie din zonă și trăia liniștită într-un sat din apropiere, fără să știe niciodată numele adevăratei sale mame.
Întâlnirea dintre Radu și Ana a fost stângace și emoționantă. Ana știuse dintotdeauna că fusese adoptată, dar nu avusese niciodată curajul să-și caute originile.
Cele două femei, mamă și fiică, nu s-au mai putut întâlni niciodată — mama lui Radu murise cu câțiva ani înainte, fără să afle că fiica ei era, în sfârșit, găsită. Dar Radu și Ana au rămas apropiați, iar el spune adesea că, deschizând acea cutie de biscuiți, nu a găsit doar niște scrisori vechi, ci o parte din familie pe care nimeni nu avusese curajul s-o recunoască.
Povestea de mai sus este o ficțiune scrisă în scop de divertisment. Orice asemănare cu persoane sau întâmplări reale este pur întâmplătoare.
